Adiță Mititelu, INTOXICAT cu medicamente! Fiul lui Adrian Mititelu a fost internat de urgență! Primele declarații

Adiță Mititelu, INTOXICAT cu medicamente! Fiul lui Adrian Mititelu a fost internat de urgență! Primele declarații
Adrian Mititelu jr.
Publicat: 21/04/2024, 10:04
Actualizat: 21/04/2024, 21:50

Probleme mari în familia lui Adrian Mititelu după meciul cu Dinamo, în care formația din Bănie a egalat în prelungiri. Fiul său, Adiță, s-a consumat atât de tare în urma egalului de sâmbătă, încât a simțit nevoia să ia niște calmante. Tânărul a abuzat însă de medicamentele care ar fi trebuit să îl liniștească, s-a intoxicat și a ajuns la spital, unde se află internat în acest moment, conform surselor ProSport.

UPDATE: Adrian Mititelu senior a infirmat zvonul, care s-a răspândit în Craiova după ce s-a aflat că fiul său ar fi ajuns la spital din cauza unei intoxicații cu antidepresive, conform căruia acesta ar fi pierdut o sumă colosală la ruletă, 1.000.000 de euro, scrie ProSport.

Știrea inițială:

Fiul lui Adrian Mititelu, Adiță, este foarte implicat emoțional în activitatea de la FC U Craiova, iar meciul cu Dinamo, în care formația din Bănie a egalat în prelungiri, l-a dat definitiv peste cap.

Pentru a-și putea controla emoțiile, băiatul patronului de la FC U ar fi luat, conform spuselor propriului tată, mai multe pastile de calmare.

Abuzul de antidepresive l-a pus însă la pământ pe Adiță Mititelu. Potrivit sursei citate, Mititelu jr. a ajuns de urgență la spital, acolo unde este internat în acest moment.

„Nu a vrut să se sinucidă!”

Tensiunea luptei pentru evitarea retrogradării este foarte mare în Superliga, iar la Craiova vulcanul a erupt. După ce s-a certat până și cu tatăl său pentru cum a gestionat situația de la club, Adrian Mititelu a trecut printr-o stare emoțională teribilă la partida de sâmbătă de la amiază, dintre FC U și Dinamo. Meciul s-a terminat cu scorul de 1-1, după ce gazdele au egalat pe final, în prelungiri.

Pentru a încerca să scape de stresul care a ajuns la cote maxime în timpul partidei, dar mai ales la finalul acesteia, Mititelu jr. ar fi apelat la niște pastile antidepresive. Doar că a luat prea multe și s-a otrăvit, fiind la un pas de o tragedie!

Adrian Mititelu sr. a povestit pentru ProSport ce s-a întâmplat. „E în spital. A luat niște medicamente pe fond de stres. Antidepresive d-alea, ca Xanaxul, dar nu Xanax. Nu știu cum se numesc. Acum e bine. Nu a vrut să se sinucidă! După meciul cu Dinamo, pe fond de stres, a luat mai multe decât trebuia”, a declarat Adrian Mititelu.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor